Cu o scrisoare a lui Emil Cioran în loc de postfaţă
„Azi ni se pare neverosimil ca volumul acesta speculativ, atât de fin în aticismul frazelor sale, sa aiba soarta pe care a avut-o în decembrie 1958, când a devenit unul dintre capetele de acuzare în procesul intentat lui Noica. Aflat în domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel, Noica îi va citi integral pe Goethe şi Hegel, cufundându-se în opera lor ca într-o albie cu virtuţi regeneratoare... Aşa se face că cele doua cărţi pe care le va scrie pe marginea operei lor nu sunt compendii înţesate cu sterpe comentarii de lectură, ci cărţi de creaţie proprie. Fenomenologia spiritului de Hegel nu mai este citită azi aproape de nimeni. În schimb, cartea lui Noica poate fi citită, ba chiar poate fi parcursă cu delicii estetice subtile. S-o citim cu convingerea că, în zilele noastre, nimeni nu mai poate da o interpretare atât de frumoasă unei cărţi atât de grele.“ (Sorin Lavric)

„Aducându-l pe Hegel în sufletele noastre, Constantin Noica a scris o carte tulburător de contemporană, pe care, spre a-l parafraza, nu o vom putea ignora nepedepsiţi.“ (Vladimir Tismăneanu)