„Prozatorul stie cum sa indulceasca ciocnirea permanenta intre istorie si traire. Prima ramane dura, a doua devine, cand si cand, tolerabila. Si asta in masura in care intervine mai de fiecare data genul de senzualitate, de palpit al simturilor in stare sa traga din cercul de foc al istoriei efemerul trairii, bucuria trecatoarelor clipe, inainte sa cunoasca mari, amarnice incercari.

Roman al neomeniei, disimularii, exasperarii, Princepele inchide in sine scrutarea unui tip al dezagregarii. Recomanda opera prozatorului superior, propune stralucit unul dintre punctele lui de reper.“ - Henri Zalis