Volumul al doilea al romanului Fraţii Jderi, Izvorul Alb, este „poemul dragostei matrimoniale“ (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent), numit astfel deoarece acum Ştefan se căsătoreşte cu Maria de Mangop, iar Simion Jder cu Maruşca, fiica tăinuită a domnitorului. Nu lipseşte nici de aici motivul călătoriei şi al aventurii, deoarece Maruşca este, de asemenea, răpită, iar Jderii pleacă în Polonia, în căutarea sa. Cununia lui Ştefan cel Mare aduce în prim-plan momente ale ceremonialului de la curte şi contribuie la realizarea culorii locale.
Naraţiunea se va concentra însă asupra vânătorii domneşti de la Izvorul Alb. Ştefan îşi dezvăluie acum intenţiile de politică externă. Îi mărturiseşte arhimandritului Amfilohie Şendrea dorinţa de a realiza o mare alianţă europeană, menită să înfrângă definitiv puterea otomană. De aceea are nevoie de sfaturile înţelepte ale bătrânului sihastru, la care vine să se închine ca la un mag. Pentru realizarea proiectelor sale de viitor, Ştefan are nevoie de reculegere, de retragere temporară în trecut, în inima istoriei, de unde aşteaptă soluţii.