Discuţiile despre Transilvania continuă adesea să fie umbrite de prejudecăţi, mistificări şi mitologii, complicate de tribulaţiile româno-maghiare, complexate uneori de linia huntingtoniană, tabuizate de teama resuscitării ideilor autonomiste şi federaliste. Conservarea vechilor himere legate de istoria Transilvaniei, unde „românii şi ungurii sunt duşmani din tată în fiu, ca pisica şi câinele“, ambiguitatea interpretărilor placate cu sentimente de dicţionar, apologiile înrădăcinării, persistenţa de multe ori a parantezelor în explicaţiile fenomenelor politice, sociale şi culturale din trecutul recent şi îndepărtat al acestei zone au fost folosite de ideologia naţionalistă, prelucrate de regimul comunist, readuse în scenă de actorii noii clase politice ca modele de a tăia legături şi punţi, ca propagandă de interior.

Evoluţia politică, economică şi culturală a Transilvaniei nu poate fi analizată în afara relaţiilor care s-au stabilit de-a lungul vremii între elitele transilvane şi centrele variabile de putere care au subordonat principatul.

Analizarea ideii naţionale din perspectiva raporturilor pe care Transilvania ca ‘periferie’ le-a avut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX cu ‘centrele’ Viena, Budapesta şi Bucureşti, prin prisma programelor, scrierilor, strategiilor elitelor ardelene de limbă română, sugerează în ce fel au evoluat modernizarea, rivalităţile etnice, naţionalismele, criza identităţii individuale, care este momentul în care se radicalizează discursul despre identităţile naţionale, ce fel de soluţii au fost găsite pentru rezolvarea problemei naţionale.

Raporturile unei periferii cu un centru implică trei tipuri de tranzacţii: politice, economice şi culturale, care determină trei tipuri diferite, dar congruente, de periferii. Am analizat aceste perspective cu metode sociologice, cercetând trei dintre publicaţiile cu mare impact în perioada 1892–1918: Tribuna, Gazeta Transilvaniei şi Telegraful Român. Această perioadă de fin-de-siècle habsburgic este şi pentru transilvănenii români una de noi experienţe în zona politicului. În răstimpul dintre Memorandum-ul trimis de fruntaşii ardeleni la Viena şi unirea Transilvaniei cu România, elitele transilvane oscilează între loialismul tradiţional faţă de tronul habsburgilor şi politicile pragmatice în relaţia cu Budapesta.

Folosind analiza de conţinut aplicată celor trei gazete, am încercat să determin, din subiectele abordate de acestea, atributele periferice ale principatului de sub coroana austro-ungară. Lucrarea analizează diacronic atât dimensiunea orizontală, cât şi cea verticală a periferialităţii – atributele geografice şi, respectiv, participanţii la sistemul de interacţiune între centru şi periferie – pentru a evidenţia caracteristicile de periferie ale Transilvaniei, având în vedere că aceasta a avut statut de ‘periferie’ în toate structurile statale în care a fost integrată.