Mergeam tocmai acolo pentru ca nu mai era nimic altceva intre noi si cer. Eram tineri, dar stiam deja sa fim tristi. Marea noastra beam enorm si pierdeam noptile si castigam unele sperante, pe care, in zori, le mai schimbam pe cate o iubire, pe care o risipeam pana la apus. Iar anii aceia demult au trecut, i-am ingropat ducandu-ne unii altora prietenii la altar. Si nici jazz nu se mai asculta la ultimele etaje ale orasului. Am devenit resurse umane.