„Mă acuză unii şi alţii că nu sunt «modest». Sunt modest, dar nu în accepţiunea comună şi limitată. Sunt conştient de înzestrarea mea poetică, sunt conştient că poemele mele sunt mult mai bune decât ale multora şi sunt conştient că am un scop în viaţă pe care cei mai mulţi nu îl au. Asta nu mă poate face modest aşa cum îşi imaginează ei. E o prostie să fii modest în faţa proştilor. Dar sunt modest pentru că îmi cunosc limitele, chiar dacă sunt mult peste ale altora, ele există. Sunt modest pentru că îmi cunosc locul şi rolul în societate. Sunt modest pentru că nu cer şi nu mă aştept niciodată la ceva nemeritat. Sunt modest pentru că nu urmăresc mărire, ci valoare, nu câştig, ci calitate. Sunt modest şi recunosc talentul, măreţia, valoarea altora, mulţi, la fel de buni sau mai buni decât mine. Sunt modest pentru că urmăresc să fac doar binele şi generozitatea e forma mea de modestie. Nu voi fi însă niciodată modest, adică supus, în faţa nedreptăţii, a mitocăniei, a lipsei de valoare, a semidocţilor, a oportuniştilor, a înfumuraţilor, a dogmaticilor, a trădătorilor, dictatorilor, călăilor şi limitaţilor cu pretenţii de genii.”