Mihai Gainusa a compus un roman cu cheie, unde ironia si substratul absurd sunt mijloacele, iar realitatea imediata, substanta. Ironia are inconvenientul ca presupune o anume cultura a conventiilor artistice. (…) Pare de la sine inteles ca romanul-comedie trebuie sa fie accesibil. Fara cap si fara coada devine, de la primele pagini, o comedie provocatoare, dar derutanta datorita datorita simpaticelor deliruri cauzale de parcurs. Romanul e incarcat de povestiri de sine statatoare, ca un pom cu roade. Polonezii si cehii sunt mari mesteri in dezvoltari narative aparent parazitare. Dupa ce le descoperi farmecul, le intelegi si rostul in structura generala a cartii.
Remarcabila in acest roman de constructie, dar si de limbaj, e siguranta cu care Mihai Gainusa face relatia dintre umorul primar, bazat pe jargon si dictionar etnic, si umorul referential.